Suntem soliDari? Da, . . . dar cu T nu cu D

solidaritate   vs   solitar

Vine momentul când, de obicei în momente extreme, devenim soliDari. De ce? Pentru că dă bine. Da!!! Hai să fim realiști. Ne-am întrebat vreo dată dacă omului care trece pe lângă noi pe stradă și vorbește singur îi este bine? Nu, niciodată! Hai, nu vă mințiți singuri. N-ați făcut-o! Nu vă pasă, de cele mai multe ori, nici de voi, darămite de alții. Da, știu, viața e grea, mai ales în România. Dar nu trebuie să vă reproșați asta. Nu e vina voastră. De vină sunt rușii, americanii, israelienii, musulmanii, UE, extratereștrii, poate chiar și Dumnezeu din când în când. Noi n-avem nicio vină. Nu noi am ales politicienii și nu noi îi suportăm și le permitem să-și bată joc de noi zi de zi. Nuuuuu, s-au ales singuri, sau, mă rog, i-au ales morții. Deși, mă îndoiesc că morții de la Colectiv îi vor vota, niciodată nu se știe. Adică știe Dragnea, dar numai el. Revenind la vină. Nu, nu suntem vinovați că BOR este cea mai profitabilă afacere din România. Asta e, unii au mai mult NOROC (ce eufemism tâmpit – un asemenea cuvânt nici n-ar trebui să existe în dicționar, cu atât mai puțin în vocabularul nostru) și se fac popi, alții muncesc și le cotizează tot bănuțul. Și, da, nu suntem vinovați că marii prelați ai BOR-ului ne fac sataniști copiii, prietenii, rudele, cu toții morți și răniți în Colectiv (ce nume predestinat, altfel extraordinar). Și, iarăși da, nu suntem vinovați că dăm șpagă oriunde și oricui, pentru că așa-i sistemul. Iar sistemul nu l-am creat noi, așa a picat din CER-uri. Adică a fost un simplu act al creației divine, adică mană cerească tot de la BOR. Dar să-i lăsăm un pic pe popi să se odinească în pace și să revenim la noi ăștia simpli, noi ăștia care suntem soliDari. Unde-s vinovații? Jos Guv . . ., jos . . . Bine c-a trecut, bine că nu-s eu, bine că nu-i copilul meu, nevasta mea, soțul meu, prietenul meu, mă rog, ceva al meu. Asta e, bine c-a trecut! Cum, mai vine? Cum, abia acum începe? Da concetățene! Abia acum începe! Poate vine un mare cutremur, poate vin inundații sau mari incendii de pădure. Poate vine, Doamne ferește, un război. Și ce, trece! Merge și-așa!!! Suntem atât de indiferenți, de indolenți, de nepăsători, dar atât de soliDari. Pardon, soliTari! Că toate atributele de mai sus nu au nicio legătură cu soliDaritatea. Nu vă mai povestesc de mărturiile celor din Colectiv care exprimă cu maximă claritate soliDaritatea, dar mai ales profesionalismul și eficiența sistemului românesc de salvare de vieți omenești. Atenție, am spus sistemul și nu m-am referit la acei oameni inimoși, care, asta e, fac parte din sistem, au pus umărul. Facem un mic rezumat a ceea ce am făcut până acum? Am dat șpăgi, am luat șpăgi, am furat, ne-am bătut joc de comunitate, ne-am bătut joc de noi, am proslăvit toți inculții și hoții nației, am pus ban pe ban pentru îmbogățirea și nemurirea sufletului (a se citi BOR), am înjurat, am urât frumosul, am hulit cultura, ne-am imbecilizat copiii și, mai nou, am început sfârșitul: să ne omorâm copiii și tinerii. Au toate astea vreo legătură cu soliDaritatea? Absolut NU!!! Suntem, pur și simplu, o țară de soliTari, o țară în care avem prieteni și/sau cunoscuți doar atunci când iese ceva. Sau când se lasă cu o chermeză, fie ea nuntă sau parastas. Din păcate acum suntem la parastas. Parastasul marelui neam de SOLItARI numit . . . Are vreun nume?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s